vineri, 26 aprilie 2013

Pentru mine , caii si libertatea sunt sinonime .




Va amintiti desigur de Black Beauty . Pentru  unii dintre noi poate au fost primele cuvinte pe care le-am invatat in limba engleza  . Acest film a adus povestea impresionantului cal negru , poveste care a starnit  imaginatia atator copii frumosi din intreaga planeta. Black Beauty cauta in acest film un loc unde sa-si traiasca viata in liniste, unde sa fie iubit si apreciat, un loc unde oamenii sa se poarte cu animalele asa cum acestea si-au dorit dintotdeauna. In final el reuseste sa gaseasca acel loc mult dorit plin de fericire si satisfactie.



L-am iubit mult si pe calul din Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Cat eram de fascinata imaginandu-mi l atat de voinic si magic.
  Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul; dar, cum punea mâna şi apuca pe câte unul de coadă, îl trântea, şi astfel toţi caii căzură. În sfârşit, tocmai când era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse şi la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui, el îşi întoarse capul şi zise:
        – Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic.
        Şi înţepenindu-şi picioarele, rămase drept ca lumânarea.
  Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele şi armele sunt bine curăţate şi pregătite, odată se scutură şi el, şi toate bubele şi răpciuga căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi;

Dar emotiile prin care am trecut cu calul lui Ben Ardun din poezia lui Cosbuc,  lacrimile erau asa calde pe obrazul meu de copil citind  aceste versuri   “O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!
Aici este toata poezia :
Cam asa mi-l imaginam eu pe El Zorab  : 




Weekendul trecut am vazut la recomandarea lui T , filmul “War Horse “ inspirat dintr-o poveste adevarata  din Primul Razboi Mondial .

Prezinta o poveste de prietenie intre Albert, un baiat si calul sau Joey. In momentul in care izbugneste Primului Război Mondial, calul lui este vandut cavaleriei britanice, pentru a lupta cu el in razboi. Joey in acest razboi ajunge in mana nemtilor, care il folosesc pentru a lupta cu adversarii lor. Albert nu mai suporta sa se gandeasca prin ce trece prietenul lui si din cauza ca nu se poate duce la razboi deoarece este prea tanar, acesta se hotaraste sa plece intr-o misiune pentru a-si salva cel mai bun prieten, Joey.
Deosebit de emotionant . Ce conexiune , ce atasament , cate lacrimi am mai varsat  ,,, apoi am zambit bucurosi la final .

Insa nu iubesc niciun cal asa cum ii iubesc pe calutii ce ii poarta in sa  pe micutii mei dragi,  Calin si Raisa . Am povestit despre basme , poezii, filme si am ajuns la ce consider mai important si mai fascinant din acest post , folosirea cailor in diverse terapii , tratamente pentru copii si adulti  cu nevoi speciale . Hipoterapie .

“Horses change lives. They give out young people confidence and self-esteem. They provide peace and tranquility to troubled souls, they give us hope.” 
 Toni Robinson

Traducere “ Caii schimba vieti.  Ei ofera oamenilor incredere si stima de sine . Ei aduc pace si liniste pentru suflete necajite si ne dau speranta “
·         Hipoterapia
Hipoterapia este o lume speciala care reuneste cai, persoane cu disabilitati, copii si adulti, voluntari si profesionisti din domeniul medical, psihologic si educational. In acest proces vietile tuturor celor implicati sunt imbogatite. 
Ce este calaria terapeutica?
Calaria terapeutica, parte a hipoterapiei, denumita si terapie asistata de cai, terapie cu ajutorul calului sau calaria pentru persoane cu disabilitati, inseamna folosirea calului si equinelor  in  activitati orientate pentru a atinge o mare diversitate de obiective terapeutice: cognitive, fizice, emotionale, sociale, educationale si comportamentale.
Acest tratament este unul dintre cele mai eficiente pentru a imbunatatii postura, echilibrul, mobilitatea, precum si alte functiuni la persoane cu disfunctii motrice. In hipoterapia clasica calul influenteaza clientul mai mult decit clientul controleaza calul. Terapeuti special pregatiti aseaza clientul in pozitie pe cal iar clientul raspunde activ la miscarile calului. Terapeutii analizeaza raspunsul clientului si directioneaza miscarile calului astfel incit sa obtina obiectivele urmarite.
Omul si calul au facut istoria impreuna. Cu mult timp inaintea cailor putere si a motoarelor turbo, omul impreuna cu tacutul lui prieten  , calul, au strabatut pasii veacurilor impreuna prin arsita, ploaie sau frig, in timp de pace sau razboi. Beneficiile calului si calariei sunt cunoscute de multa vreme dar o abordare stiintifica ca si terapie are loc in jurul anului 1870. Marele moment si recunoasterea hipoterapiei are loc in 1952. La Jocurile Olimpice de la Helsinki, Finlanda, Liz Hartel cistiga medalia de argint la proba de calarie – dresaj, o tinara care apare la festivitatea de premiere in scaun cu rotile. Suferea de poliomielita.Pentru om perfect sanatos sau persoana cu disabilitati  calaria reprezinta o experienta unica din multe puncte de vedere: fizic, afectiv si relational, psihologic, social, etc. Contactul cu un animal mare are un profund efect asupra persoanei. In afara experientei de a stabili o  legatura emotionala, caii furnizeaza mii de experiente senzoriale noi.
Iata aici am gasit informatii pretioase despre toate Beneficiile Hipoterapiei . http://www.centrudeechitatie.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=24&Itemid=40

Sunt tare mandra de curajosii pufulosi  .  Sunt sigura ca si calutii si instructorii ii adora . Ma gandeam la proiectul  Asociatiei  “ Copii Suflete Sperante “  de a avea un centru nou, ultraspecializat pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu probleme neuro-motorii. Cum ar fi sa existe o legatura intre toate metodele de recupare care se vor desfasura la acest centru si hipoterapia atat de benefica acestor micuti ?  Ar fi de vis , stiu !
Sa ne grabim sa participam la strangerea de fonduri ca acest vis sa devina realitate in cel mai scurt timp .
“ Impreuna prietenii pot schimba lumea !”  Sa fim buni si blanzi , sa oferim si noi , oamenii ,  ceea ce calutii ne ofera noua .  Sprijin , blandete, incredere , totul neconditionat !!
Pe pagina Asociatiei puteti citi mai multe despre acest proiect  cat si povestile micutilor Raisa si Calin  si a celorlalti copii adorabili . http://www.copiisuflete.ro/


Va las sa cititi despre beneficiile hipoterapiei .
Imbunatatirea:
- tonusului
- controlului trunchiului, gatului si capului
- posturii, aprecierii de sine
- interactiunii psihosociale
- rezistentei fizice
- fortei fizice
- coordonarii
- echilibrului
- vivacitatii si participarii active
- cominicarii si mobilitatii

Prin hipoterapie pot fi tratate si persoane cu urmatoarele diagnostice:

- scleroza multipla
- traumatisme cerebrale
- tulburarile din spectrul autismului
- accidente cardio-vasculare
- disfunctii senzoriale
- sindrom Down
- paralizie cerebrala
- distrofie musculara

“When God created the horse, He said to the magnificent creature: I have made you as no other. All the treasures of the earth lie between thy eyes. You shell  carry my friends upon your back.Your  saddle shall be the seat of prayers to me. And you  shall  fly without wings, and conquer without sword; oh horse.” 

 
Anonymous, The Quran

Traducere
 Cand Dumnezeu a creat  calul , El I-a spus magnificului animal : Te-am facut ca pe nimeni altul. Toate comorile pamantului poposesc in ochii tai . Imi vei purta pe spatele tau prietenii iar saua ta v-a fi loc de rugaciune . Tu vei zbura fara aripi si vei invinge fara sabie  
Va imbratisez ,



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu